Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetări extinse în cazul prodecanului din Iași, acuzat de fapte de corupție

ro

09 Jun, 2016 13:49 1473 Marime text
Vă anunțam în urmă cu două zile despre suspiciunile de corupţie c ear fi fost săvârşite de un prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași. Ei bine, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Iaşi au anunțat că au extins cercetările şi cu privire la suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals.
 
În cursul zilei de astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în cinci locaţii toate situate în cadrul unei instituţii publice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție.
 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii