Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Regional Sud-Est s-a implicat în săptămâna “Şcoala Altfel”

ro

06 Apr, 2012 18:07 1390 Marime text

Centrul Regional Sud-Est, înfiinţat în cadrul proiectului "Acţionăm responsabil! - Reţeaua sociala RSC", împreună cu voluntarii săi, anunţă cu entuziasm implicarea în săptămâna "Şcoala Altfel". La cererea şcolilor din comunele Valu lui Traian şi Poarta Albă, experţii din cadrul Centrului Regional Sud-Est au livrat în perioada 2-6 aprilie un program integrat de dezvoltare către 220 de elevi din clasele gimnaziale din cadrul celor doua şcoli. Sesiunile, însumand 40 de ore de educaţie non-formală, au ca tematică dezvoltarea de competenţe de comunicare, abilităţi de lucru în echipă şi deschidere culturală, culminând cu o sesiune de stimulare a unui comportament responsabil, conştient de rolul şi impactul acţiunilor şi deciziilor personale în comunitatea locală. „Şcoala Altfel" a reprezentat oportunitatea reinventării partenerilor implicaţi în actul educaţional, momentul în care toţi factorii interesaţi se reunesc şi contribuie împreună pentru a oferi o altfel de şcolire, momentul în care accentul cade pe creativitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii