Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Regional Reţea Poştală din Constanţa va fi reorganizat

ro

20 Jun, 2011 16:03 1187 Marime text

Ministrul Valerian Vreme a prezentat vineri, 17.06.2011, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul de restructurare al Poştei Române. Prezentul plan este rezultatul unor analize realizate în interiorul Poştei, în ultimele şase luni.

Ministrul a precizat că la nivel regional nu există o coordonare unitară a serviciilor poştale, această situaţie având influenţe negative atât în venituri, cât şi în modul de desfăşurare a activităţii. În strategia de restructurare există şi o componentă de regionalizare - directorii regionali având competenţe sporite şi totodată indicatori de performanţă.

Într-o prima etapă, restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română presupune închiderea a şapte succursale şi desfiinţarea a 146 posturi de conducere, iar în cea de-a doua etapă se vor desfiinţa 402 subunităţi poştale, 47 OPRM-uri şi cinci colective de poşta rurală mecanizate. De asemenea vor fi desfiinţate Sucursalele IT&C, Poşta Rapidă, Reţea Poştală, Imobiliară, Transport, Servicii Poştale, Centrul de Perfectionare şi vor fi reorganizate Centrele Regionale Reţea Poştală Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti,Timişoara;

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii