Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:11 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cel mai renumit "burlac" din show-biz-ul mioritic Vladimir Drăghia, prins băut la volan în staţiunea Mamaia (galerie foto)

ro

20 Aug, 2016 13:02 1151 Marime text
Poliţiştii constănţeni de la Serviciul Rutier, ajutaţi de colegii de la structura Anti-drog, desfăşoară, în acest weekend, o amplă acţiune de prevenire a evenimentelor nedorite în trafic. Sunt vizaţi mai ales şoferii care, după ce au petrecut în club sau pe la terase, se urcă la volan băuţi.

Aseară, oamenii legii s-au aflat în staţiunea Mamaia şi au demonstrat că nimeni nu scapă nepedpesit dacă este prins conducând autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor halucinogene.

Printre cei care au avut de dat explicaţii serioase poliţiştilor s-a numărat, aseară, şi cel mai cunoscut burlac al României, Vladimir Drăghia. Vedeta a picat testul cu aparatul Drager. Conform unor surse, rezultatul în cazul lui Vladimir a fost o alcoolemie de 0,66 mg alcool pur în aerul expirat. S-ar părea că “burlacul” a fost deranjat de indiscreţia la care a fost supus şi s-a dat în spectacol în faţa jurnalliştilor care îi însoţeau pe poliţiştii de la Rutieră. În orice caz, pentru că a urcat băut la volan, Drăghia se va alege cu dosar penal, susţin jurnaliştii România Tv.

Vladimir Drăgia a postat, zilele trecute, pe conturile sale de socializare, mai multe fotografii în care le arată fanilor cum se distrează el la Mamaia.

sursa foto stirifeldefel.ro şi Vladimir Drăghia Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii