Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce zice DNA despre senatorul Alexandru Mazăre

ro

17 Apr, 2014 13:12 1694 Marime text
În completarea comunicatelor nr. 414, 420 din 08 aprilie 2014 și 458 din 16 aprilie 2014, referitoare la inculpatul Mazăre Radu Ştefan, primar al mun. Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La datele de 07 aprilie 2014, respectiv 15 aprilie 2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Mazare Alexandru, senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită;
- fals în declarații.
Din ordonanțele privind efectuarea în continuare a urmăririi penale, întocmite de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora:
În declarația de avere formulată, la data de 29 mai 2012, Mazăre Alexandru nu a menționat contul personal, deschis la o unitate bancară din Israel.
În acest cont, a fost virată, de către o societate comercială, la datele de 13 septembrie 2011 și 06 decembrie 2011, suma totală 80.000 euro.
Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiți, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, în vederea câștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă. La data de 17 aprilie 2014, suspectului Mazăre Alexandru, i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii