Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Ce spune Miron Cozma că i-a dispărut în timpul demolării hotelului Histria

ro

28 Dec, 2011 19:17 2036 Marime text

miron.jpgLuceafărul Huilei, aşa cum i se spunea lui Miron Cozma, fostul lider al Sindicatului Minerilor din Valea Jiului, care locuia cu chirie la hotelul lui George Bosânceanu, a intervenit în urmă cu câteva minute la Antena3. El spune că i-au dispărut două genţi tip diplomat, suma de 80.000 de lei şi un inel dăruit de Clubul de la Roma cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

UPDATE

"Totul este devastat, totul este furat. Nu ştiu unde sunt bunurile, patronul mi-a spus că nu a avut voie să intre înăuntru şi nu a apucat să ia lucrurile. Nu-mi vine să cred”, a declarat Miron Cozma pentru „Cuget Liber”. Potrivit acestuia, paguba se ridică la peste 2 milioane de euro. „Numai volumele de poezii dacă le publicam şi le vindeam cu 5 euro cartea, ar fi însemnat 2 milioane de euro. În plus, mi-au dispărut 80.000 de lei, care erau în două valize, bijuteriile soţiei şi un inel extrem de valoros, pe care l-am primit în 1998 şi care ar fi aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza”, a adăugat acesta.

 

 update

 Luceafărul Huilei susţine că avea valori în casă. "Aveam bani, bijuteriile soţiei şi mai aveam o carte de rugăciuni de când eram copil, n-aş fi dat-o nici pe 10 milioane de euro. Era singura amintire de la mama mea! Vreau să mai fac un anunţ public: dacă voi sesiza cea mai mica legătură între demolări şi Miron Cozma ca lider al Partidului Muncitorilor, îi dau în judecată pe Boc, Udrea şi Băsescu", a ameninţat fostul lider al minerilor.Miron Cozma a depus o plângere penală pentru violare de domiciliu la Poliţia Mamaia.

 

 update


Potrivit ziarului "Adevărul", nici bucătăria lui Cozma nu a rămas nerăscolită. Miron Cozma spune că i s-a furat până şi mâncarea din frigider. „Mi-au lăsat doar nişte ouă. Eu obişnuiesc în fiecare dimineaţă să-mi fierb două ouă. Eu mănânc sănătos.“. Lângă ouă, Miron Cozma a mai găsit şi un borcan cu muştar. Cozma spune ca cei care i-ar fi sustras bunurile nu ar fi muncitorii care au lucrat la demolare ci forţele de ordine.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii