Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:40 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce societate va proiecta și construi podul suspendat peste Dunăre

ro

21 Oct, 2017 10:27 581 Marime text
Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. a fost declarată, vineri, câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre, în zona Brăila, lucrare cu o valoare de aproape două miliarde de lei, fără, TVA, considerată cel mai amplu proiect de infrastructură din ultimii 27 de ani, informează Digi 24.

Potrivit Ministerului Transporturilor, valoarea contractului este de 1.995.932.260,25 lei, fără TVA. Durata contractului, care va fi semnat după expirarea perioadei legale de depunere a contestaţiilor, este de 48 de luni din care 12 luni proiectare şi 36 luni execuţie.

Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 120 luni.

Firma va trebui să proiecteze şi să construiască, potrivit contractului, podul suspendat, care reprezintă principala structură a proiectului, două viaducte de câte 110 metri lungime, un drum principal cu o lungime de 19,095 kilometri şi un drum de legătură cu DN 22 (Smardan – Măcin), în lungime de 4,328 kilometri.

Proiectul este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 - 2020, Axa Prioritară 2 "Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient".

Ti-a placut articolul?

Comentarii