Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:13 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce prețuri vor avea biletele la meciul FC Viitorul – ASA Târgu Mureș

ro

10 Aug, 2016 15:10 1017 Marime text
Reprezentanții clubului de fotbal Viitorul au anunțat astăzi prețurile biletelor de acces pentru  suporterii ce vor să susțină echipa de la Ovidiu în meciul de duminica aceasta cu ASA Târgu Mureș.
 
Biletele de intrare se vor putea achiziţiona la preţurile de:

40 lei  la Tribuna 0
30 lei la Tribuna I,
20 lei la Tribuna a II-a
10 lei la Peluza I şi Peluza a II-a

 
O persoană nu poate achiziționa mai mult de patru bilete. Acestea pot fi procurate începând de mâine, de la ora 10:00, de la sediul stadionului „Central“ din Ovidiu sau din rețelele de distribuție autorizate și online. Tichetele achiziționate online trebuie printate și vor fi validate la intrarea pe stadion.
 
Posesorii de bilete și abonamente sunt rugați să se prezinte la căile de acces pe stadion în intervalul orar 19:30 – 20:30, pentru a se evita aglomerația. De asemenea, posesorii de abonament tip card, vor avea acces în tribunele stadionului “Central” prin porţile de intrare special dotate cu turnichete. Posesorii de abonamente pot folosi cardul de acces în sectorul de tribună pentru care a fost achiziţionat în scop personal,acesta fiind interzis a fi distribuit sau împrumutat altei persoane pentru acces. Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator. De asemenea, posesorii abonamentelor îşi vor respecta locul şi rândul din sectorul de tribună inserate pe acestea la achiziţionare.
 
La meciul FC Viitorul – ASA Târgu Mureș clubul din Ovidiu va asigura suporterilor, care nu au mijloc de transport personal, autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca duminică (14 august 2016), începând cu orele 20.00, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii