Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce forme bizare îmbracă șpaga în România ...

ro

21 Mar, 2015 16:04 1602 Marime text
Şpaga nu înseamnă numai sacoşi pline de euro, cum vedem de ceva timp la televizor. Unii iau mită tot ce le pică în mână. Astfel, se ajunge ca mita să constea în capre, caltaboşi, brânză, palincă şi chiar rochii. România TV a făcut o listă a celor mai bizare şpăgi luate fie de aleşi, fie de alţi angajaţi la stat.
 
Avocatul lui Toni Greblă a declarat jurnaliştilor aflaţi în faţa DNA că a existat un avocat care l-a înfundat pe clientul său, scrie impactgorj.com. Mai exact, un autodenunţ în care se vorbeşte despre vânzarea a 50 de capre.
 
"Ar fi încercat să vândă 50 de capre prin persoane interpuse. Asta ar fi noutatea, că ar fi venit un avocat care ar fi făcut un autodenunţ. Mai exact, că o anumită persoană l-a ajutat să încheie un contract de vânzare cumpărare. În condiţiile în care clientul meu nu mai are nici măcar calitatea de judecător. Atunci fiind o persoana fizică dacă ar fi făcut aşa ceva nu cred că s-ar mai fi pus problema asta, dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa", a explicat avocatul Petre Buneci. Pe lângă capre, fostul judecător CCR ar mai fi primit mită o maşină şi chiar rochii pentru soţia sa.
 
Dosarul "Caltaboşul", al fostului ministru Decebal Traian Remeş, a fost deschis prin autodenuntul unuia dintre inculpati, Gheorghe Ciorbă. Acesta le-a dezvaluit procurorilor ca, pe 13 septembrie şi 23 septembrie 2007, i-a dat lui Remes produse alimentare (carnati si palinca) in valoare de 1.500 lei si suma de 15.000 Euro, prin intermediul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Muresan, in scopul favorizarii firmei Construct Europromt SRL Certeze, apartinand fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorba, la castigarea a doua licitatii publice de atribuire de lucrari de amenajari funciare.
 
Paul Boghiu, locotenent colonel în cadrul Centrului Militar Judeţean Vaslui, a fost trimis în judecată la Tribunalul Militar Iaşi pentru că a pretins şi a primit bani şi bunuri cu promisiunea că va angaja un tânăr în sistem.
 
Un magistrat de la Judecătoria Rădăuţi este acuzat ca a luat mită un sejur la un hotel din Mamaia. În schimbul vacanţei, judecătorul a amânat judecarea unui proces.
 
Un fost director din cadrul ministerului Economiei ar fi luat şpagă 48 de metri cubi de beton, pentru a da un aviz.
 
De asemenea, un poliţist de frontieră de la vama Borş a fost reţinut după ce a lua mită în bani, mâncare şi bilete la loto. În schimb, lăsa să treacă frontiera camioane pline cu marfă pentru care nu existau documente de provenienţă.
 
Dumitru Pădurariu este acuzat de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj. Acesta predă disciplina anatomie la UMF. "În zilele de 15, 23 si 26 ianuarie, în calitate de coordonator al disciplinei anatomie, inculpatul a încercat să întreţină relaţii intime, iar ulterior, relaţii de aceeaşi natură cu o frecvenţă săptămânală, în tot cursul semestrului al doilea al anului universitar 2014-2015, cu o studentă la Facultatea de Farmacie, prin constrângerea psihică a acesteia, efectuată prin amenințarea cu faptul că nu va putea promova altfel examenul", au spus procurorii.
 
În fine, Ştefan Fieraru a fost judecător la Curtea de Apel Ploieşti şi acum este avocat în baroul Prahova. Acesta le promitea clienţilor că le poate obţine sentinţe favorabile sau chiar achitarea şi a cerut sume de bani, obiecte electrocasnice şi chiar un cavou într-un cimitir din Ploieşti, toate însumând aproape 83.000 de euro.


Sursa: rtv.net
Sursa foto: botosaninecenzurat.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii