Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce explicații dă rectorul Cornel Panait despre problema profesorului reclamat de studenți

ro

11 Oct, 2016 10:13 7207 Marime text


Studenții Universității Maritime din Constanța au câștigat o mică bătălie împotriva abuzului unui cadru didactic, după ce aproximativ 30 de tineri au depus sesizări la conducerea instituției cu privire la comportamentul inadecvat al acestuia de la orele de curs. Potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație (CA) al UMC, „universitatea a rezolvat solicitările de examinare ale unor studenți care au reclamat un comportament neacademic al unui cadru didactic care a amenințat studenții că nu vor promova examenele de restanță deoarece au făcut contestații la examinarea din sesiunea de vară 2016. Prin Decanatul facultății s-a numit o comisie de examinare. Astfel, la examenul de la Studiul materialelor a fost promovabilitate de 50%, iar la Tehnologia Materialelor CD, din 49 de studenți prezenți au promovat 42. Comisia de examinare a obținut aceste rezultate cu aceiași studenți examinați de ș. l. dr. ing. Dumitrache, la care promovabilitatea era sub 10%“, se arată în decizia Consiliului de Administrație.

Rectorul UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait a explicat că profesorul Louis Francois Dumitrache era un personaj destul de vizibil în universitate, cunoscut pentru faptul că studenții săi obțineau rezultate nedorite la examene. „Suplimentar, am aflat că profesorul a început să aibă o atitudine neprietenoasă, care a degenerat, mai mulți studenți reclamând, în această vară un comportament și un vocabular neadecvate. În plus, am înțeles că a fost foarte activ în această campanie de alegere a rectorului, încercând să își ia parteneri studenții pentru a la insufla cu cine să voteze”, a explicat pentru Ziua de Constanța, rectorul UMC.

„Pentru același cadru didactic există un număr de aproximativ 30 de reclamații pentru comportament neacademic și limbaj neadecvat. Toate reclamațiile au fost transmise Comisiei de Etică“, de mai arată în decizia CA. Rectorul Panait a adăugat că din momentul în care a fost anunțat că va intra în evaluarea Comisiei de Etică, cadrul didactic Dumitrache a solicitat să intre în concediu fără plată pentru 6 luni, de la 1 octombrie, cerere care a fost aprobată de conducerea UMC. „Comisia de Etică își va continua demersul de cercetare și îl va convoca, chiar și în concediu. Această comisie nu ia sancțiuni disciplinare, dar va stabili, în urma cercetărilor, dacă se face sau nu vinovat de faptele de care este acuzat. Dacă se va stabili că este vinovat, CA va organiza o Comisie de disciplină, care va stabili sancțiuni administrative în acest caz. O anchetă durează în jur de 2 luni, însă în cazul său, aceasta ar putea dura mai mult, ținând cont că acesta este în concediu fără plată“, a subliniat rectorul UMC. Cursurile susținute de ș. l. dr. ing. Louis Dumitrache sunt preluate în această perioadă de alți colegi din cadrul instituției, așa că activitatea didactică nu este afectată. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii