Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce deczie a luat Dan Voiculescu din penitenciar cu privire la scandalul în care este implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu

ro

14 Aug, 2014 15:12 2410 Marime text
Dan Voiculescu, aflat în Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 10 ani de închisoare în Dosarul ICA, a luat decizia să deschidă un nou proces.

Potrivit ştiripesurse, Voiculescu a hotârât să-l cheme în instanţa pe Marian Căpățână căruia îi cere despăgubiri de 100.000 de euro!

Amintim că Marian Căpățână a afirmat că Dan Voiculescu ar fi la originea scandalului în care este implicat Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu. Mai mult Căpăţână a acuzat că Voiculescu ar fi dat un milion de euro pentru declanșarea scandalului.

Dan Voiculescu l-a acţionat pe Marian Căpățână în judecată, acuzându-l că a încercat să-l discrediteze public, în fața cetățenilor, profitând de notorietatea conflictului cu Traian Băsescu, mai notează ştiripesurse.ro.

Pe de altă parte, amintim că Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel (Bercea Mondial) era judecat pentru tentativă de omor, întrucât și-a înjunghiat un nepot.

Totodată, în urma unei plângeri formulate de Mircea Băsescu, mai mulţi membri ai familiei Anghel sunt trimişi în judecată pentru că l-ar fi şantajat pe fratele președintelui. Aceștia sunt cercetaţi pentru că i-ar fi solicitat lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro, ameninţând că în cazul în care nu vor intra în posesia banilor, vor dezvălui informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, afirmând că dețin mai multe înregistrări audio-video pe care le-au depus la DNA, făcând și publice o parte dintre acestea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii