Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au discutat secretarul de stat George Ciamba şi secretarul general adjunct al Consiliului Europei

ro

06 Apr, 2017 23:09 1194 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, s-a întâlnit astăzi, cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni.

În cursul discuțiilor, a fost subliniat faptul că anul acesta se sărbătoresc zece ani de la aderarea la UE, „care nu ar fi fost posibilă fără rolul jucat de organizația de la Strasbourg în construirea unei Românii democratice”, se precizează într-un comunicat MAE.

În acest context, secretarul de stat George Ciamba l-a asigurat pe oficialul de la Strasbourg de susţinerea preocupărilor actuale ale organizaţiei, în special în ceea ce priveşte lupta pentru combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice, preocupărilor în domeniul incluziunii romilor, unde România deţine expertiza necesară, fiind prima țară din UE care are o strategie de incluziune a acestora. 

De asemenea, oficialul român a subliniat importanţa sprijinului oferit de către Consiliul Europei pentru statele din regiune, îndeosebi pentru R. Moldova şi Ucraina, prin intermediul Planurilor de Acţiune, care au drept scop alinierea legislației, instituțiilor și practicii din aceste state la standardele CoE.

Totodată, cei doi oficiali au menţionat necesitatea unei abordări cuprinzătoare în combaterea terorismului şi în apărarea valorilor umanităţii, secretarul de stat George Ciamba menţionând implicarea activă a României în consolidarea capacităţilor de a combate în mod adecvat amenințările reprezentate de criminalitatea informatică. În acest sens, ca stat gazdă a Oficiului Consiliului Europei pentru combaterea criminalităţii informatice de la Bucureşti, operaţional din iunie 2014, România a devenit un important centru care vizează colaborarea celor 47 de state membre ale Consiliului Europei pentru combaterea acestui flagel, transmite MAE.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii