Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Dancu „Solicităm în mod public Ministerului Justiţiei verificări privind soluţiile adoptate în cazul lui Nicuşor Constantinescu” (document)

ro

28 Aug, 2014 19:41 2876 Marime text
Cătălin Radu Dancu, avocatul președintelui suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a remis un comunicat de presă. Astfel, avocatul a ales să prezinte punctul de vedere al apărării, cu privire la actuala situație a lui Nicușor Constantinescu. Iată ce spune acesta:
 
„Am asistat în ultima perioadă la o serie de acțiuni și cereri pe care anumiți procurori din cadrul DNA le-au solicitat instanțelor judecătorești față de domnul Nicușor Constantinescu, toate concentrate pe direcția emiterii unui mandat de arestare a acestuia, cu scopul nedeclarat, dar vizibil, de a începe judecata pe fondul procesului cu acesta în stare de arest. Asistăm la o acțiune deliberată de hărțuireîin spatele cărora interese care nu au de a face cu justiția ating uneori cote penibile și care în opinia apărării, afectează grav imaginea unei justiții corecte, independentente, imparțiale și a existenței unui veritabil stat de drept. ”
 
Avoatul Cătălin Dancu amintește de asemnea cazurile în care veridicitatea documentelor oficiale trimise din Statele Unite ale Americii a fost pusă la îndoială de procurorii DNA.
 
„Solicităm în mod public inspecției judiciare a CSM să înterprindă o anchetă de urgență asupra modului în care se desfașoară actul de justiție ce îl privește pe domnului Nicușor Constantinescu și să se ia măsurile cele mai ferme, respectiv acolo unde se constată încălcarea cu rea-credință a atribuților de serviciu a acelor implicați, să se ia măsuri pentru ca acestea să înceteze și să nu se mai repete. ”, mai susține avocatul lui Nicușor Constantinescu.

Punctul de vedere complet al apărării poate fi vizualizat în secțiunea „Documente” a acestei știri.

Sursa foto: stirileprotv.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii