Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât costă căldura pentru luna ianuarie. Unde este cea mai ieftină şi cea mai scumpă

ro

02 Mar, 2012 19:23 1229 Marime text

În multe dintre oraşele ţării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 - 25 la sută faţă de luna precedentă. În unele oraşe, însă, precum Târgu Mureş, majorarea a fost de 12 la sută, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30 la sută, iar la Galaţi la cel puţin 35 la sută.

La Alba Iulia, oraş în care nu mai există de anul trecut sistem centralizat de termoficare, facturile plătite de locuitori pentru gazul folosit la încălzirea apartamentelor au fost în ianuarie cu aproape 25 la sută mai mari faţă de luna decembrie a anului trecut.

Pentru un apartament cu două camere o familie a plătit în medie între 200 şi 300 de lei, faţă de 150 - 250 de lei, cât a fost factura în decembrie. Şi în cazul apartamentelor cu trei camere creşterea a fost în medie de până la 25 la sută, valoarea facturilor pentru ianuarie fiind cuprinsă între 300 şi 400 de lei, faţă de 250 - 300 de lei în decembrie.

Locuitorii din Alba Iulia spun însă că valoarea reală a creşterii costurilor pentru încălzire se va vedea doar la sfârşitul lunii martie, când are loc regularizarea consumului, până acum fiind un consum estimat comparativ cu cel de anul trecut.

La Arad, reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţilor Locative (ULAL) au calculat că factura pentru consumul de agent termic din ianuarie a crescut cu 25 la sută faţă de luna anterioară.

Astfel, factura medie pentru căldură la o garsonieră de 30 de metri pătraţi dintr-un bloc care nu are repartitoare de costuri (astfel că nu au fost oprite robinetele pentru a se realiza economii) este de 280 de lei. La un apartament cu două camere factura medie este de 500 de lei, iar pentru trei camere se plăteşte în jur de 700 de lei.

"La Arad, costurile sunt foarte mari pentru că tariful la gigacalorie este printre cele mai mari din ţară, de 307,42 lei, fără să existe subvenţii. Când vor veni facturile pentru consumul din februarie s-ar putea să avem din nou o creştere pentru că luna a fost mult mai friguroasă decât ianuarie, astfel că a crescut şi consumul de agent termic", a declarat preşedintele ULAL Arad, Dorina Lupşe.

Şi la Bistriţa, unde majoritatea oamenilor nu mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, facturile aferente lunii ianuarie au crescut, faţă de luna decembrie 2011, în medie cu 30 la sută.

Astfel, pentru o garsonieră, creşterea este de la 140 de lei la 190 de lei, pentru un apartament cu două camere creşterea este de la 190 de lei la 250 de lei, iar pentru un apartament de trei camere de la circa 240 de lei la 300 lei.

La Botoşani, costurile încălzirii pentru luna ianuarie faţă de decembrie 2011 au fost cu 25 la sută mai mari.

Astfel, dacă în decembrie costul mediu al încălzirii pentru o garsonieră a fost de 80 de lei, în ianuarie media a fost de 100 de lei, în timp ce la un apartament cu două camere costul mediu al încălzirii pentru luna decembrie a fost de 170 de lei, iar în ianuarie este de 213 lei. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere au de plătit pentru luna ianuarie 277 de lei, faţă de 253 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura ajunge, în ianuarie, la 415 lei, faţă de 345 de lei în decembrie.

Buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor avea de achitat în ianuarie facturi cu 15 procente mai mari faţă de decembrie 2011, în timp ce în februarie vor plăti mai mult cu 15-20 la sută comparativ cu luna ianuarie 2012.

În decembrie2011, căldura pentru o garsonieră a costat, în medie, 128 de lei, pentru un apartament cu două camere factura a fost în jur de 209 lei, pentru trei camere - 257 de lei, iar o familie care locuieşte într-un apartament cu patru camere a plătit în jur de 330 de lei.

Potrivit directorului Regiei Autonome Municipale Buzău, Constantin Tacea, pentru căldura furnizată în regim centralizat la o garsonieră se va plăti suma de 180 de lei, la două camere buzoienii vor avea de plată 300 de lei, în timp ce pentru un apartament cu trei camere plata agentului termic furnizat în luna februarie va fi de 350 de lei. Cea mai consistentă factură la plata căldurii va fi pntru cei care locuiesc în apartamente cu 4 camere, aceştia urmând să achite 460 de lei.

Conform sursei citate, la Buzău creşterea este de circa 15-20 la sută faţă de luna ianuarie 2012, în timp ce faţă de februarie 2011 majorararea este de 9, 5 la sută.

Tacea a explicat că buzoienii vor avea mai mult de plată la căldură din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în luna februarie 2012. Astfel, media temperaturilor înregistrate în februarie 2012 a fost de -4,82 grade Celsius în timp în ianuarie 2012 a fost de +0,04 grade Celsius iar în februiarie 2011 -0,35 grade Celsius.

La Cluj-Napoca, facturile la încălzire pentru luna ianuarie au crescut cu 14 la sută faţă de decembrie 2011.

Astfel, cei care locuiesc în garsonieră au de plătit la încălzire pentru luna ianuarie 143 de lei, faţă de 124 de lei în decembrie. Pentru un apartament cu două camere, clujenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au plătit în ianuarie o factură la încălzire de 205 lei, faţă de 177 de lei în luna precedentă, în timp ce pentru un apartament cu trei camere factura pentru ianuarie a fost de 246 de lei faţă de 212 lei în decembrie. La un apartament cu patru camere, factura pentru ianuarie a fost în jur de 300 de lei, faţă de 265 lei în decembrie 2011.

La Constanţa, valoarea facturilor la încălzire pentru luna ianuarie a fost similară celei pentru luna decembrie, în condiţiile în care temperaturile înregistrate în primele două luni de iarnă au fost apropiate şi au coborât rar sub 0 grade.

Potrivit preşedintelui Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Constanţa, Marcel Dragu, constănţenii care locuiesc în blocuri izolate termic şi au montate repartitoare au plătit în luna ianuarie, în medie, între 220 şi 250 de lei la un apartament cu două camere, între 250 şi 270 de lei la trei camere, respectiv între 250 şi 350 de lei pentru un apartament cu patru camere. Chiar şi la apartamentele fără repartitoare şi neizolate termic, costurile au fost similare celor înregistrate în luna decembrie, respectiv 316 lei la două camere, 384 de lei la trei camere şi 547 de lei la patru camere.

La Deva, facturile la încălzire au crescut cu 20 până la 30 la sută în luna ianuarie faţă de decembrie anul trecut, însă s-au menţinut la nivelul perioadei similare din anul trecut, deoarece Primăria Deva suportă 65 de lei din valoarea preţului de producţie pentru energia termică distribuită populaţiei.

Astfel, dacă pentru încălzirea unei garsoniere locuitorii Devei au plătit în decembrie între 150 şi 200 de lei, facturile aferente lunii ianuarie au fost, în medie, de 260 de lei. Creşteri s-au înregistrat şi la facturile pentru apartamentele cu două camere, unde costul încălzirii este în jur de 320 de lei, faţă de decembrie, când facturile au fost cuprinse între 210 şi 250 de lei. Cei care locuiesc la trei camere au de plătit pentru ianuarie peste 450 de lei pentru încălzire, faţă de sume cuprinse între 250 şi 270 de lei, cât au achitat în decembrie anul trecut.

La Focşani, facturile la încălzire pentru ianuarie au o valoare similară celei din decembrie, dar pentru luna februarie este estimată o creştere de 40 la sută, după ce preţul gigacaloriei a crescut la 285 de lei de la 203 lei.

Directorul societăţii de termoficare ENET Focşani, Valter Popescu, a declarat că preţul gigacaloriei a crescut cu 30 la sută faţă de luna decembrie, iar factura la încălzire pentru luna februarie va fi mai mare cu încă alte 10 procente, din cauza temperaturilor foarte scăzute.

"În total, rezultă o creştere de aproape 40 de procente", a precizat Valter Popescu.

Astfel, pentru luna decembrie cei care locuiesc într-o garsonieră au avut de plătit aproximativ 156 de lei, în ianuarie factura a crescut cu câţiva lei, respectiv 163 de lei, iar pentru februarie costul căldurii este estimat la 218 lei. La un apartament cu două camere, costul estimat al încălzirii pentru februarie este de 345 de lei, faţă de 258 de lei în decembrie şi puţin peste 260 de lei în ianuarie. Pentru un apartament cu trei camere factura la căldură a fost de 358 de lei în decembrie şi ianuarie, iar pentru luna februarie factura este estimată să ajungă la 516 lei.

La Galaţi, facturile la încălzire pentru luna ianuarie au crescut cu cel puţin 35 la sută faţă de decembrie.

Astfel, dacă în luna decembrie pentru o garsonieră valoarea facturii la încălzire era de 120 de lei, în ianuarie a ajuns la 160 de lei. Pentru un apartament cu două camere valoarea facturii a crescut de la o medie de 230 de lei în decembrie la 310 lei în ianuarie, iar pentru un apartament cu trei camere o familie a plătit în jur de 300 de lei în decembrie şi 360 de lei în ianuarie. În cazul unui apartament cu patru camere, creşterea a fost de la 340 de lei până la 410 de lei

La Iaşi, facturile pentru încălzirea apartamentelor racordate la sistemul centralizat de încălzire au crescut în ianuarie cu 25 la sută faţă de ultima lună a anului trecut.

Dacă pentru luna decembrie cei care locuiesc într-o garsonieră au plătit aproximativ 150 de lei, în ianuarie au plătit pentru încălzire 190 de lei. La două camere, costul căldurii pe ianuarie se ridică la 250 de lei, faţă de 200 de lei în decembrie, iar la trei camere facturile ajung la 325 de lei, comparativ cu 260 de lei în decembrie. În cazul apartamentelor cu patru camere, facturile la încălzire pentru ianuarie se ridică la 410 lei, faţă de 330 de lei în decembrie.


http://www.mediafax.ro/main-story/harta-gigacaloriei-cat-costa-caldura-pentru-luna-ianuarie-unde-este-cea-mai-ieftina-si-cea-mai-scumpa-9363076

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii