Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriela Szabo a dat startul la "Start Campioni la Triatlon" Câştigătorii de la Triathlon Challenge Mamaia

ro

06 Sep, 2015 00:32 2986 Marime text
În prima zi a celei de-a şaptea ediţii a Triahlon Challenge Mamaia (cel mai mare concurs de triathlon din Europa de Est şi din Balcani) s-au întrecut amatorii. Câştigătorii pe probe au fost: la proba olimpică (1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare) - la masculin - Peter Bajai (constănţeanul Răzvan Florea, medalia olimpic la nataţie, a terminat pe locul 15, fiind al treilea la categoria sa de vârstă, 35-39 de ani), la feminin - Dora Fuchs (au concurat 224 de persoane); la proba sprint (750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare) - la masculin - Botond Karai, la feminin - Andreea Bălan (au participat 207 persoane); la proba supersprint (400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare) – la masculin - Filip Stan, la feminin - Mădălina Frânt (au participat 100 de persoane); la proba ştafetă olimpică (1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare) - Tyr Team - ştafetă masculină (au participat 32 de ştafete); la ştafetă sprint (750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare) - Bucharest Cycling Tour - ştafetă masculină (au participat 55 de ştafete).

Evenimentul de la Mamaia a încheiat seria competiţiilor de triatlon de şosea din cadrul circuitului Federaţiei Române de Triatlon (Romanian Triathlon Series), întrecerea de pe litoral  fiind Grand Final. Festivalul Triathlon Challenge Mamaia a continuat continuă cu „Start Campioni la Triatlon“, competiţie ce a cuprins două probe: Aquatlon (200 m înot şi 1,25 km alergare) şi Duatlon (1,25 km alergare, 5 km bicicletă şi 1,25 km alergare). Startul la „Start Campioni la Triatlon“ a fost dat de Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului. În premieră, în cadrul concursului Triathlon Challenge Mamaia a avut loc un cros popular, pe distanţa de 4 kilometri, Beach Run. La Aquatlon, s-au impus Andrei Dominique Menghea (la băieţi) şi Andreea Diana Iordache (la fete). La Duatlon, Mihnea Harasim a terminat pe prima poziţie în întrecerea băieţilor, iar Teodora Cristea în cea a fetelor. Prima poziţie în concursul masculin al crosului popular a fost ocupată de Alexandru Cornschi, iar în întrecerea fetelor prima a trecut linia de sosire Nicoleta Ciortan

Ziua de astăzi este dedicată în totalitate celor mai buni triatlonişti profesionişti din lume, care se vor întrece în cadrul etapei de Cupă Europeană Premium, organizată sub licenţa Uniunii Internaţionale de Triathlon (ITU). Printre cei aproximativ 100 de sportivi care s-au înscris la startul probei olimpice (1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare) se numără şi doi reprezentanţi ai României, Alexandru Diaconu şi constănţeanca Antoanela Manac. Startul în întrecerea feminină se va da la ora 9.30, iar în competiţia masculină, la 12.30, ceremonia de premiere fiind programată la ora 15.30.

Foto: George Hari Popescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii