Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cargoul Maersk Tigris, pe care se aflau şi marinari români a fost autorizat să părăsească Iranul

ro

07 May, 2015 10:39 1397 Marime text
 
Nava companiei daneze de transport maritim Maersk, sub pavilionul Insulelor Marshall, care a fost interceptată de Iran la 28 aprilie, este liberă să părăsească țara, a anunțat astăzi agenția oficială Irna, fără a furniza mai multe informații, relatează AFP, citată de Agerpres.

O sursă informată din cadrul organizației porturilor și afacerilor maritime a anunțat că nava Maersk este liberă să părăsească țara, a informat Irna, precizând că urmează să fie publicat un comunicat oficial în acest sens.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a MAE iranian, Marzieh Afkham, a anunțat că membrii echipajul cargoului Maersk Tigris sunt liberi.

„Cei 24 de membri ai echipajului acestei nave sunt liberi. Ei beneficiază de un ajutor consular și, din punctul nostru de vedere, nu sunt vizați de sechestrarea navei“, a declarat purtătoarea de cuvânt, adăugând că negocierile continuă între compania privată reclamantă și cealaltă parte și că este posibil ca afacerea să fie reglementată „în următoarele două zile“.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, membrii echipajului provin din țări precum Bulgaria (de unde este căpitanul), Myanmar, Marea Britanie, precum și România.

Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat la 29 aprilie, că la bordul navei Maersk Tigris, reținută în Golful Persic de autoritățile iraniene ca urmare a unui litigiu comercial, se află patru cetățeni români.



Sursa: Agerpres
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii