Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când se publică rezultatele Evaluării Naţionale 2016 şi unde

ro

01 Jul, 2016 10:52 3432 Marime text
Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională 2016 află azi, până la ora 16.00, rezultatele de la examen, care vor fi afişate la avizierele şcolilor, dar şi pe site-ul evaluare.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse tot vineri, între orele 16.00 – 20.00, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 5 iulie.

În continuare, în perioada 8-12 iulie, părinţii şi elevii pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, iar pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a , care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 - 2017.

În data de 20 iulie va avea loc afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor, adică a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ.

De asemenea, în perioada 21-29 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii