Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie de depistare a bolilor coloanei vertebrale la elevi, în municipiul Mangalia

ro

23 Jul, 2013 14:09 1527 Marime text
Campanie de depistare a bolilor coloanei vertebrale la elevi, în municipiul Mangalia


Peste opt sute de elevi au fost investigaţi, de către specialiştii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, în vederea depistării afecţiunilor coloanei vertebrale, boli care, nedepistate şi necorectate din timp, pot afecta grav starea de sănătate.


La nivel naţional, bolile de statică vertebrală constituie una dintre cele mai mari probleme apărute la vârsta şcolii, acestea afectând, uneori foarte grav, sănătatea viitoruli adult.


Potrivit unui parteneriat de colaborare între Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 din localitate, personalul medical a efectuat, în al doilea trimestru al anului, un consult medical de specialitate pentru depistarea precoce a tulburarilor de statică posturală. Copiii care au afecţiuni ale coloanei vertebrale vor fi supuşi unui tratament recuperator, a declarat dr. Laura Maria Condur, managerul general al unităţii.


Conform managerului general, pe la cabinetul medical a trecut un număr de 820 de copiii, aceştia fiind consultaţi general şi local, pentru depistarea eventualelor tulburări de statică vertebrală.


În situaţia în care nu a fost identificat nimic patologic, elevului i s-a spus acest lucru şi i-a fost dată o recomandare cu reguli de profilaxie primară a tulburărilor de statică vertebrală. În situaţi în care am depistat unele tulburări, elevul a primit, de la medicul de cabinet, o scrisoare medicală către medicul de familie, cocument în care s-a specificat diagnosticul şi recomandările medicale.


Cadrul didactic care a însoţit elevii a fost, de asemenea, înştiinţat despre situaţiile patologice identificate, dar şi despre măsurile ce pot fi luate la şcoală pentru a evita apariţia de afecţiuni.




În urma consultului iniţial, aproape o sută de copii au fost depistaţi cu diferse tulburări de statică vertebrală, care ulterior au fost departajate ca funcţionale (tendinţe cifotice/scoliotice, hiperlordoză lombară sau spate plat) şi constituite/organice (cifoze, scolioze şi cifoscolioze), a declarat, la rândul său, dr. Magdalena Dumitrescu, medic specialist Recuperare, medicină fizică şi balneologie.


Acolo unde a fost cazul, copiii au fost îndrumaţi către radiologie. Ulterior, a existat o evaluare secundară în cadrul căreia au fost adunate date în ceea ce priveşte antecedentele copilului, familiei, stilul de viaţă – alimentaţie, număr de ore petrecute în faţa calculatorului, felul în care îşi poartă ghiozdanul - , a fost stabilit planul terapeutic şi a fost iniţiată kinetoterapia recuperatorie.


Pentru o înţelegere mai bună a rezultatelor studiului, copiii depistaţi cu tulburări de statică vertebrală au fost repartizaţi în două loturi, respectiv clasele I-IIV (6-1 ani) şi clasele V-VIII (11-15 ani). Astfel, global, prevalenţa tulburărilor de statică vertebrală în cele două grupe de vârstă este aproximativ egală. În privinţa distribuţiei pe sexe, în primul lot tulburările de statică vertebrală sunt mai frecvente la fete, iar în cel de-al doilea sunt aproximativ egale.


La cei mai mici, tulburările funcţionale le depăşesc numeric pe cele constituite, iar la cei mai mari, ponderea este inversă.


În privinţa prevalenţei cifozei şi scoliozei, în ambele loturi s-a constatat că fetele sunt mai afectate de scolioză, iar băieţii de cifoză.


În urma analizei datelor antropometrice s-a constatat că 66 la sută dintre copii au o greutate normală, 13,2 la sută sunt subponderali, 17,4 la sută supraponderali iar 3 la sută sunt obezi.


Concluziile studiului indică o predominanţă a tulburărilor de statică vertebrală funcţionale la cei mai mici şi a tulburărilor constituite la cei mai mari, de unde se impune necesitatea depistării şi a tratamentului la vârste cât mai mici.


De asemenea, prevalenţa scoliozei este mai mare la fete şi a cifozei la băieţi, global, respectând datele de prevalenţă cunoscute pentru aceste suferinţe – în lotul copiilor mai mari, numărul tulburărilor de statică vertebrală constituite fiind de trei ori mai mare.


Doar două treimi din copiii incluşi în studiu sunt normali din punctul de vedere al greutăţii. Peste 90 la sută dintre ei petrec aproximativ două ore pe zi în faţa calculatorului.


Din păcate, doar două treimi dintre copiii depistaţi cu tulburări de statică s-au prezentat pentru evaluare secundară şi tratament, a explicat dr. Magdalena Dumitrescu.


Aceste probleme ale coloanei vertebrale la copii, al cărui număr este în continuă creştere, sunt favorizate de practicarea insuficientă a exerciţiilor fizice, statul îndelungat în poziţie aşezat şi mobilierul impropriu, greutatea exagerată a ghiozdanului.


Pentru ca copiii şi tinerii de azi să nu ajungă în număr mare viitori pacienţi ai spitalelor, pot fi luate o serie de măsuri rapide şi eficiente împotriva apariţiei acestor afecţiuni. Autorităţile statului, şcolile şi părinţii trebuie să încurajeze practicarea sportului de masă, din ce în ce mai neglijat în societatea de astăzi. De asemenea, mobilierul şcolar trebuie adaptat la fiziologia coloanei vertebrale. În plus, este necesară colaborarea părinţilor cu şcoala şi difuzarea informaţiilor cu privire la modalităţile de evitare a greutăţii ghiozdanului. Nu în cele din urmă, este necesară o legislaţie adecvată privind examinarea medical obligatorie şi iniţierea unor programe de depistare precoce la copiii cu vîrste cuprinse între 8 şi 11 ani, înainte de agravarea deficienţelor fizice, a mai spus dr. Dumitrescu.


“O societate în care copiii şi tinerii sunt feriţi de astfel de probleme este una sănătoasă, cu adulţi apţi să asigure viitorul comunităţii, care nu secătuiesc resursele în defavoarea celor care au mare nevoie de ele, cum ar fi părinţii şi bunicii noştri”, a conchis dr. Laura Maria Condur.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii