Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania "Apa este viaţă" a luat startul

ro

02 Apr, 2012 16:11 1469 Marime text

Începând de astăzi, SC RAJA SA Constanţa a demarat campania „Apa este viaţă", campanie organizată în parteneriat cu unităţile de învăţământ constănţene, în cadrul programului „Scoala Altfel". Cu această ocazie, aproape 500 de elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa vizitează, pe parcursul săptămânii 2 - 6 aprilie, sediul central RAJA Constanta, dar şi câteva din obiectivele cele mai importante ale societăţii, cum ar fi staţia de pompare Călăraşi şi Staţia de Epurare Constanţa Nord. Totodată, întâlnirile de la sediul central vor reprezenta un prilej, prin care elevii de liceu, dar şi şcolarii claselor a III-a şi a IV-a, vor putea viziona filme legate de activitatea companiei, dar şi despre pericolul pe care îl reprezintă diminuarea resurselor de apă. În cadrul acestor întâlniri, discuţiile se axează pe calitatea apei potabile furnizate, calitate strâns legată de protecţia surselor de apă. În acest sens, participanţii la campanie primesc pliante şi broşuri privind activitatea staţiilor de epurare operate de RAJA Constanţa, staţii ce asigură conformarea apelor uzate deversate în emisar.

Având în vedere că anul acesta Ziua Mondială a Apei s-a desfăşurat sub sloganul "Lumea este Însetată pentru că Nouă ne este Foame", campania "Apa este viaţă" reliefează încă o dată legătura dintre apă şi siguranţa alimentelor. Asigurarea accesului la apă duce implicit şi la asigurarea accesului la hrană. Protejarea surselor de apă şi asigurarea unei ape de calitate înseamnă şi o hrană de mai bună calitate. În acest context, programul demarat astăzi urmăreşte conştientizarea generaţiei viitoare asupra necesităţii păstrării surselor de apă şi păstrarea acestora prin raţionalizarea consumurilor şi evitarea unor acţiuni antropice de poluare a acestora.

Unităţile şcolare partenere în acest proiect sunt: Liceul Lucian Blaga, Liceul Internaţional de Informatică, Liceul Tehnologic Virgil Madgearu, Şcoala nr. 12 - B. P. Haşdeu, Şcoala nr. 30 - Gheorghe Ţiţeica şi Şcoala nr.8. Elevii acestor unităţi de învăţământ vor ajunge la RAJA Constanţa pe parcursul întregii săptămâni. Astăzi, cei aproximativ 60 de elevi de clasele a X-a şi a XI-a de la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu au vizitat Staţia de Pompare Călăraşi, staţie ce asigură alimentarea cu apă la nivelul municipiului Constanţa. Liceenii s-a arătat interesaţi în special de echipamentele de tratare a apei cu ultraviolete. Iradierea cu raze ultraviolete este o metodă sigură pentru dezinfecţia apei ce nu foloseşte adaosuri chimice şi implicit nu afectează mediul înconjurător. În urma tratării cu raze ultavilolete, proprietăţile fizice şi chimice ale apei nu se schimbă, dar se reuşeşte eliminarea tuturor componentelor bacterilogice, motiv pentru care metoda este folosită cu succes în numeroase ţări atât pentru tratarea apei potabile cât şi a celei uzate, dar şi în industria alimentară şi farmeceutică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii