Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Brexit O firmă de avocatură vrea dezbateri în Parlamentul de la Londra înainte de activarea articolului 50!

ro

04 Jul, 2016 22:58 1302 Marime text
O firmă de avocatură din Marea Britanie a inițiat anumite demersuri care să garanteze că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va declanşa procesul de negociere a acordului de ieşire a ţării din UE, nu va avea loc fără o dezbatere şi un vot în Parlamentul de la Londra, conform BBC News. Clienţii firmei Mishcon de Reya susţin că, potrivit Constituţiei Marii Britanii, decizia de activare a articolului 50 revine Parlamentului.
 
Avocatul Kasra Nouroozi, partener în cadrul firmei Mishcon de Reya, a apreciat că din punct de vedere constituţional, este necesar un act al Parlamentului pentru a oferi premierului autoritate legală. Avocatul a arătat că eezultatul referendumului nu este în dubiu, dar este nevoie de un proces care să urmeze legislaţia britanică pentru a-l pune în aplicare.
 
”Orice prim-ministru care şi-ar folosi puterile executive pentru a declanşa procesul de negociere cu UE ar acţiona nelegal, pentru că ar ignora ”European Communities Act”, votat de parlamentul britanic în 1972, instrumentul care a permis aderarea Marea Britanii la blocul comunitar”, afirmă reprezentanţii firmei Mishcon de Reya.
 
Firma de avocatură acţionează în numele unui grup de oameni de afaceri şi din mediul academic britanic. Potrivit BBC, cabinetul de avocatură a intrat în corespondenţă cu oficiali guvernamentali pentru a primi garanţii în legătură cu acest proces. Jurnaliștii BBC se întreabă dacă legea poate opri Brexitul. Perioada de negociere de doi ani în conformitate cu articolul 50 poate fi prelungit numai cu acordul unanim al celor 27 de state membre rămase.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii