Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:06 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nou - metoda „accidentul naval" Bătrână de 80 de ani din Constanţa, înşelată cu 9.500 de lei

ro

11 Jan, 2016 12:37 1866 Marime text
Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 80 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelată pe telefonul fix de către o femeie, care s-a recomandat a fi medic, solicitându-i suma de 50.000 lei întrucât fiul său ar fi suferit un accident naval şi se află internat în spital într-o ţară străină, iar aceşti bani îi sunt necesari pentru o operaţie urgenţă. De la metoda „Accidentul“ s-a ajuns, astfel, la metoda „Accidentul naval“, această infracţiune „evoluând“ şi atingând un nou prag. 

În cadrul aceluiaşi apel telefonic, victima a vorbit cu un bărbat, care a pretins a fi fiul său şi care a confirmat că a suferit un accident, fiindu-i necesară suma de bani solicitată pentru a plăti operaţia. Victima a înmânat unui tânăr, care s-a prezentat la domiciliul acesteia, suma de 9.500 lei. Poliţiştii Secţiei 4 efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi tragerii la răspundere penală a acestora.

Totodată, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, în colaborare cu poliţiştii de proximitate şi cu sprijinul asociaţiilor de locatari din municipiul Constanţa, continuă campania de prevenire a acestui gen de fapte în rândul persoanelor de vârsta a treia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii