Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescent înjunghiat Bătaie între elevi la Medgidia

ro

11 May, 2015 11:01 1716 Marime text
 
Poliţiştii Medgidia au fost sesizaţi azi de conducerea unei unităţi de învăţământ din localitate cu privire la faptul că un elev de 16 ani, fiind în pauză, în afara unității de învățământ, într-o zonă din apropriere, a fost agresat de către un alt elev, tot de 16 ani.
 
Primul minor a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Medgidia pentru acordarea de îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de Poliţie, identificându-l pe cel de-al doilea elev.
 
Polițiștii efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii incidentului, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă.

Se pare că întregul conflict ar fi pornit de la faptul că cei doi nu s-au înţeles asupra vânzării unui ceas şi s-au luat la bătaie. Ei se cunoşteau, iar unul a scos un briceag cu care l-a înjunghiat pe celălalt între coaste. Elevul rănit a rămas internat în spital, însă nu are viaţa pusă în pericol. Agresorul este cercetat penal în libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii