Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu pierde procesul cu deputatul PSD Mugurel Surupăceanu

ro

30 May, 2011 19:41 991 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu a pierdut procesul deschis împotriva deputatului PSD Mugurel Surupăceanu, în care îi cerea daune pentru afirmaţiile făcute de acesta în legătură cu favorizarea consumului de etnobotanice de către Administraţia Prezidenţială, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată acţiunea şefului statului. Decizia poate fi atacată cu recurs.

"E un semnal foarte bun. Ţin să mulţumesc, pe această cale, şi presei, care a arătat că Traian Băsescu are o problemă. Sper că am reuşit să câştigăm o luptă chiar şi cu preşedintele ţării, care a ales să fie de cealaltă parte, nu a celor care se luptă cu drogurile", a declarat Mugurel Surupăceanu, după anunţarea deciziei Judecătoriei.

Reamintim că, pe 18 mai, şeful statului s-a prezentat la Judecătoria Sectorului 5, pentru a fi audiat în procesul de calomnie pe care i l-a intentat deputatului PSD. "Cuvântul rostit de politicieni este atât de lipsit de responsabilitate, încât cred că justiţia ar trebui să facă ceva", spunea Băsescu, înainte de începerea audierilor.

Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Mugurel Surupăceanu la 31 martie 2010, la Judecătoria Sectorului 5, cerând instanţei să îl oblige pe parlamentar să îi plătească daune morale simbolice, pentru afirmaţiile făcute de acesta în legătură cu interesul PDL şi al Administraţiei Prezidenţiale în privinţa susţinerii şi favorizării consumului drogurilor uşoare.

Surupăceanu a declarat, în luna februarie 2010, că "grupuri de interese" din PDL au legătură cu afacerea produselor etnobotanice şi anunţa că, începând cu 15 februarie, va strânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă.

Mai mult, Surupăceanu spunea, la vremea respectivă, că decizia Guvernului Boc, ca produsele etnobotanice interzise să fie distruse în zece zile de la intrarea în vigoare a OUG, a dat posibilitatea comercianţilor de a vinde aceste aceste droguri uşoare către populaţie, prin lichidarea stocurilor la preţuri foarte mici, sau către traficanţii de droguri.

Deputatul PSD a susţinut că proiectul de Lege care era deja adoptat de Legislativ la data la care Guvernul a adoptat OUG nu prevedea "ajutorul" de zece zile pentru comercianţii de produse etnobotanice. "Practic, se demonstrează încă o dată că grupuri de interese din PDL, care în acest moment controlează Guvernul Boc, sunt legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare. (...) Probabil că sunt adevărate informaţiile care spun că din afacerea drogurilor uşoare s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale PDL şi ale lui Traian Băsescu", spunea, atunci, Surupăceanu.

Sursa: http://www.realitatea.net

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii