Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baronii locali se întorc împotriva lui Ponta

ro

10 Mar, 2015 20:44 1616 Marime text
Baronii locali sunt nemulțumiți de decizia șefilor de la centru privind alegerea în mod indirect a președinților de Consilii Județene. Mulți dintre aceștia au preluat discursul lui Marian Oprișan, care s-a opus cu toate forțele deciziei adoptate în Comisia de Cod Electoral, decizie susținută intens și de premierul Victor Ponta, informează B1 TV.

Președintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc, susține că această decizie va conduce la situația în care orice „supărare” a consilierilor județeni să schimbe majoritatea președintele Consiliului Județean.

„În opinia mea, sistemul care se propune readuce situaţia de dinainte de 2008, când ori de câte ori existau „supărări” în rândul consilierilor, apărea şi ameninţarea cu crearea de majorităţi cu scopul de a schimba preşedintele. Numai că, înainte de 2008, riscul de a crea instabilitate nu avea efect asupra proiectelor cu finanţare europeană”, a declarat Tiberiu Marc, conform stiripesurse.ro.

Și președintele CJ Maramureș este supărat. Acesta consideră că alegerea directă a preşedintelui de for judeţean ar trebui să rămână la fel.

„Garantat, cel mai bun sistem de reprezentare al electoratului este cel direct, prin alegerea directă. În schimb cred că gândirea sau, mă rog, cea care a dus la o atare propunere, că deocamdată este în stadiul de propunere, este ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor ani şi la ceea ce media întreabă numeşte «baroni locali». Părerea mea este că nu printr-o normă legală se instituie sau nu aceşti baroni locali ci prin faptele lor. Deci baronii, sau ceea ce numeşte media baroni sunt cei care s-au comportat într-un anume fel, într-un anume mod. Acuma, eu cred că şansa democraţiei este aceea de a avea o cât mai mare reprezentativitate. Această reprezentativitate este asigurată întotdeauna prin vot direct ca alegătorul să fie cel care decide pe cine trimite într-un loc sau altul”, a explicat Ciceu.

Renunţarea la votul uninominal în cazul alegerii preşedinţilor de consilii judeţene este „o profundă greşeală”, cel puțin asta consideră preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.

„Eu cred că este o profundă greşeală şi vă spun de ce. Una este când te duci în faţa cetăţeanului şi îi spui – ‘Acesta sunt, mă votezi sau mă trimiţi acasă’, şi alta să umblu cu căciula în mână două săptămâni, noaptea, după consilierii judeţeni şi să constituim majorităţi. Deci, este o profundă greşeală, la care şi dumneavoastră, instituţiile de presă, aţi avut o mare contribuţie: trebuie să desfiinţăm baronii. Cred că e greşeală profundă să iei din mâna cetăţeanului dreptul de a-şi alege preşedintele de consiliu judeţean şi să laşi iarăşi la jocurile de culise alegerea. Sunt într-un dezacord total”, a spus Moldovan.


Sursa: B1 TV
Sursa foto: mondonews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii