Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat din judeţul Tulcea, condamnat la închisoare pentru viol, reţinut de poliţişti şi încarcerat

ro

08 Jul, 2017 18:38 5707 Marime text
În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 210 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
 
În perioada 30 iunie – 6 iulie a.c., poliţiştii din întreaga ţară au depistat 137 de persoane semnalate ca fiind dispărute.
 
De asemenea, au fost depistate 73 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 53 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 6 aveau mandate de arestare preventivă, 6 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar 8 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.
 
Exemple:
 
Un bărbat, de 38 de ani, din Târgu Mureș, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, a fost depistat, la data de 3 iulie a.c., și încarcerat în Penitenciarul Târgu Mureș.
 
Într-un alt caz, un bărbat, de 46 ani, din Bârlad, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, a fost depistat și încarcerat în Penitenciarul Oradea.
 
La data de 5 iulie a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 31 ani, din județul Tulcea, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 6 ani pentru comiterea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Tulcea.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii