Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertisment din partea Bisericii, de Valentine's Day

ro

14 Feb, 2016 17:27 2805 Marime text
Îndrăgostiţii o aşteaptă cu drag, dar Biserica nu priveşte deloc cu încredere ziua de Valentine's Day. „Este agreată de români, de tineret în general pentru că, în general lucrul mai puţin plăcut înaintea lui Dumnezeu parcă prinde mai uşor. Ideea de bază nu este rea. Este vorba despre dragoste, despre iubire între doi tineri dar de aici până la a transforma această virtute, poate cea mai importantă care există în creştinism, în libertinaj sau alte aspecte negative este un drum mai lung şi pe care din păcate este foarte mult tineret în ziua de astăzi", a declarat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, potrivit voceatransilvaniei.ro.
 
„Noi, Biserica Ortodoxă şi Biserica Creştină în general trebuie să apere foarte clar instituţia cea mai importantă: familia, pentru că însuşi Iisus Hristos a arătat importanţa acestei instituţii pentru Biserica Creştină. La o astfel de sărbătoare nu ne putem juca de-a căsătoria de o zi pentru că este un lucru foarte serios. Nu ne putem juca de-a reclamele în supermarketuri unde pentru că e Valentine's Day să fie afişate pe rafturi prezervative şi alte lucruri care să te conducă la desfrâu şi atunci Biserica Ortodoxă nu poate să fie de acord cu aşa ceva. Suntem de acord să existe dragoste între tineri de genuri diferite, bărbat şi femeie dar nu în modul acesta care deja denaturează", mai spune preotul.
 
Sursa foto: www.b365.ro    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • luiza 24 Feb, 2016 20:25 nu judec religia dar judec in general conspiratia numita biserica!preotii spun ca nu sunt de acord cu afisarea prezervativelor pe rafturi,dar ei pot afisa averile infinite pe care le detin cand altii mor de foame!mai bine sa taca din gura inainte sa deschida gura vreun "popa"!