Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au început lucrările la amenajarea Grădinii Botanice din Techirghiol

ro

20 Nov, 2014 13:51 2889 Marime text
Proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră”, coordonat de Consiliul Local Techirghiol, este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 3.
 
Proiectul își propune să dezvolte turismul transfrontalier prin diversificarea atracțiilor naturale și culturale din zonele Techirghiol, România, și Balcic, Bulgaria, prin finanțarea unei investiții în Grădina Botanică Techirghiol, prin modernizarea Grădinii Botanice și a facilităților pentru turiști de la Balcic, Bulgaria, în paralel urmând să fie încurajate inițiativele comune transfrontaliere și strategiile în domeniul turismului.
 
Proiectul cu un buget total de 1.507.842,86 euro, din care valoare eligibilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională este de 1.278.952,32 euro, iar cea aferentă bugetului naţional este de 196.019,56 euro are o durată de implementare de 21 luni, în perioada iulie 2013 – aprilie 2015.
 
În luna octombrie 2014 a fost semnat contractul de lucrări pentru construcția Grădinii Botanice Techirghiol și începând cu 21 octombrie 2014 s-a demarat investiţia în oraşul Techirghiol, Aleea Lacului, nr.3.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii