Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:45 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ați pregătit caloriferele pentru iarnă?

ro

10 Oct, 2015 22:48 3636 Marime text
Pierderile de căldură devin o problemă importantă abia în timpul iernii, adică atunci când ne dăm seama că, oricât de fierbinţi ar fi caloriferele, o parte din energia termică pe care o dau nu ajunge în calorifere. Această situaţie ar trebui prevăzută din timp, pentru că sezonul rece să ne găsească deja pregătiţi pe principiul vara se face sanie, iar vara car.
Iată pentru a creşte randamentul termic al caloriferelor din apartamente.
 
De obicei, în camera de zi sau în dormitoare, caloriferul este prins de peretele care dă spre afară (deci mai rece) sau este aşezat imediat sub fereastră. Nici nu e de mirare că, în cazul unor ziduri sau ferestre prost izolate, mare parte din energia termică se risipeşte în zadar.
 
- Dacă aveţi ferestre cu termopan, care se închid bine şi nu lasă curenţii de aer să pătrundă în încăpere, aţi făcut deja primul lucru necesar pentru stoparea pierderilor de căldură. Dacă aveţi încă ferestre cu tâmplărie veche, prin care trec curenţi de aer, izolaţi zonele sensibile cu ajutorul unui burete special, adeziv. În ambele cazuri, chiar dacă aveţi ferestre de termopan sau nu, atunci când aerisiţi, închideţi caloriferul. Lăsaţi geamurile deschise de două ori pe zi, zece - cinsprezece minute, apoi închideţi-le şi daţi din nou drumul la calorifer. (Acelaşi lucru este valabil şi în cazul uşilor de exterior care se deschid lângă un calorifer: înlocuirea lor cu unele izolate termic este importantă.)
- Dacă aţi dublat peretele care dă spre exterior cu pâslă izolatoare sau altă metodă de termoizolare aplicată în spatele caloriferului, aţi făcut al doilea lucru necesar pentru stoparea pierderilor de căldură.
- Dacă aveaţi un calorifer pe peretele dintre camera şi balcon şi aţi închis balconul, aţi ridicat astfel cu câteva grade temperatura din balcon, respectiv aţi redus nivelul de răcire al peretelui pe care este aşezat caloriferul, aţi făcut un al treilea pas în reducerea pierderilor de căldură. Dacă uşile de la balcon sunt în continuare funcţionale, caloriferul va da un randament mult mai bun. Dacă acum balconul este tot deschis, puteţi izola peretele dintre camera şi exterior cu polistiren expandat. Dacă balconul e expus vânturilor, iar balustrade are goluri, încercaţi să limitaţi pătrunderea curenţilor de aer şi a zăpezii măcar până la jumătatea balconului, folosind câteva panouri compacte montate vertical, unul în prelungirea altuia.
 
Ce trebuie să mai știți?
 
Când nu sunt spălate, caloriferele degajă mai puţină căldură. Indiferent de materialul din care este realizat, caloriferul trebuie spălat o dată pe an. În caz contrar, va degajă mai puţină căldură.
Caloriferul se spală la cadă sau în afară blocului şi se recomandă apă sau soluţii speciale de curăţare. Caloriferele din fontă au depuneri mai mari şi se spală mai des decât cele din aluminiu sau oţel. Acestea din urmă nu necesită spălare anuală dacă sunt mai noi.
Un meşter bun trebuie să aibă la el şi o pompă cu ajutorul căreia să introducă jeturi de apă sub presiune.
Modalitatea de curăţate este următoarea:
-demontează caloriferul
-pune-l în cadă şi curată-l mecanic cu ajutorul unor instrumente
-spală-l cu furtunul/pompă cu apă sub presiune.
Caloriferele pot fi curăţate şi de pe poziţii, deci nu este neapărat nevoie să le demontezi. Această practică va creşte performanţele caloriferului cu 30%.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii