Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ați păstrat bonurile fiscale din luna octombrie? Duminică, 19 noiembrie, are loc o nouă extragere în cadrul Loteriei bonurilor fiscale

ro

16 Nov, 2017 17:37 2015 Marime text
Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 octombrie 2017 este programată duminică, 19 noiembrie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 19 noiembrie 2017, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.

Extragerea din prima etapă de selecție a câștigătorilor Loteriei bonurilor fiscale din 19 noiembrie a.c. va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19:50. Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

Extragerea va avea două etape:
- etapa I: va fi extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câștigătoare, cu numere de la 1 la 31;
- etapa II: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Extragerea va fi realizată cu urnele și bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF și al CNLR. Bilele și urnele vor fi verificate în prezența comisiei înainte de tragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii