Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezlegare la pește Astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei

ro

22 Apr, 2015 07:33 1846 Marime text

Astăzi, pe 22 aprilie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei. În calendarul greco-catolic este pomenit cuviosul mucenic Teodor. Totodată, astăzi este dezlegare la pește.

Sfântul Teodor era originar din Galatia, dintr-un sat cu numele Sicheon. A trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea și începutul celui următor. Tânărul Teodor, aflându-se în pelerinaj la Ierusalim și vizitând mănăstirile din împrejurimi, a îmbrăcat și el haina monahală, deși cu felul vieții era de mult călugăr.

Întors acasă s-a așezat în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe. A fost înzestrat cu darul vindecării minunate, al clarviziunii și al rugăciunii neîncetate. Strângându-se în jurul său tot mai mulți ucenici, Sfântul Teodor a construit o mănăstire închinată patronului său spiritual, Sfântului Gheorghe. După moartea episcopului Timotei al Anastasiopolei, a fost ales episcop al acestei cetății, demnitate din care s-a retras mai apoi.

Fiind renumit în întreg imperiul pentru virtuțile sale extraordinare, a fost invitat de împăratul Mauriciu să-i viziteze reședința de la Constantinopol. Se spune că în timpul acestei vizite Sfântul Teodor l-a vindecat de lepră pe fiul împăratului. Și-a sfârșit viața în mânăstirea pe care a zidit-o, la o vârstă venerabilă.

Sursa foto: crestinortodox.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii