Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Neagoe Basarab

ro

26 Sep, 2014 10:20 3489 Marime text
Sfântul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotărâtă în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008, alături de cea a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina şi a Sfântului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Bucureşti, de praznicul Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorătorul de Mir, pe 26 octombrie.

Sfântul Neagoe Basarab a fost domn al Ţării Româneşti între anii 1512 si 152. A fost înmormântat în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa, iar  pe piatra de mormânt stă scris: "A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca sa fie nestricat“.
 
A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", lucrare cu un conţinut moral-creştin.

Tot în această zi sunt pomeniţi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfânta Mucenică Hira şi dreptul Ghideon.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii