Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are 32 de ani şi a fost depistat într-o parcare cu aproape 300 de flacoane de erbicid

ro

15 Aug, 2016 20:15 1678 Marime text
Polițiștii din Suceava, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase a Poliției Române, au prins în flagrant delict un bărbat care avea asupra sa aproape 300 de flacoane de erbicid de contrabandă, pe care încerca să îl comercializeze pe internet.  
 
Cel în cauză, de 32 de ani, din Republica Ucraina, a fost depistat în parcarea unei firme din județul Suceava, având asupra sa 299 de flacoane de erbicid. Din cercetări a reieșit faptul că produsele ar fi fost introduse fără drept în ţară, în cursul anului 2016. Ulterior, bărbatul ar fi încercat să le comercializeze prin intermediul unui site de vânzări.
 
Produsele, a căror valoare de piață este de aproximativ 150.000 de lei, au fost confiscate, urmând să fie expertizate.
 
Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare şi contrabandă calificată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii