De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:39 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ar fi luat bani pentru a-i trece la examenul pentru permis Trimitere în judecată pentru luare de mită şi fals intelectual

ro

08 May, 2015 13:44 487 Marime text
 
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Sorin Codescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită (nouă acte materiale) şi fals intelectual (opt acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada februarie – octombrie 2014, inculpatul, în calitate de agent de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând procesul de examinare privind proba practică pentru obţinerea dreptului de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice, a pretins de la un număr de nouă martori denunţători sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv constatarea corectă a modului în care aceştia au efectuat proba de traseu pentru obţinerea permisului de conducere.

În acest context, inculpatul a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (vizând încălcările normelor rutiere/neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate, omiţând să consemneze greşelile săvârşite de martori în desfăşurarea probei de traseu, menţionând în mod nereal calificativul „admis”) în cuprinsul înscrisului denumit „anexă la testul de examen” întocmit cu privire la martorii sus-menţionaţi, după care i-a declarat „admis” la proba de traseu, martorii denunţători obţinând permisul de conducere al autoturismelor.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Generale Anticorupţie  - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, de suportul tehnic şi informativ al Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Covasna, precum şi de sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă al judeţului Covasna.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Covasna.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii