Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape două milioane de apeluri la Telefonul Copilului Constanţa e pe locul 2

ro

12 Oct, 2011 00:35 1736 Marime text
Asociaţia Telefonul Copilului a primit în cei zece ani de existenţă aproape 1,7 milioane de apeluri, de la copii şi adulţi, pentru semnalarea unor abuzuri sau încălcări ale drepturilor minorilor, în 35.000 dintre cazurile semnalate fiind necesară intervenţia autorităţilor.

Nevoia de comunicare cu părinţii, molestarea fizică, abuzul emoţional, neglijenţa, neînţelegerile din familie, depresia, problemele sentimentale, abuzul sexual sau tentativele de suicid sunt principalele probleme pe care copiii le-au semnalat consultanţilor care răspund la 116 111, Telefonul Copilului.

"Zece ani de existenţă înseamnă foarte mult, nu în timp, ci din punct de vedere al cazurilor soluţionate împreună cu autorităţile abilitate. (...) Problemele cu care se confruntă copiii din România variază de la nevoia de comunicare cu părinţii (72 la sută), tristeţe şi singurătate (38 la sută), probleme afective cauzate de divorţul părinţilor (32 la sută), probleme sentimentale (19 la sută). Numărul cazurilor de abuz asupra copilului înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului la numărul 116 111 a crescut îngrijorător, de la an la an, în medie cu 98,55 la sută în ultimii trei ani", a declarat, la aniversarea a zece ani de activitate, directorul executiv de la Asociaţia Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

Din 2001, consultanţii au preluat aproape 1,7 milioane de apeluri, totalizând 12.000.000 de minute de consiliere, iar durata unui apel a fost de 10-20 de minute.

Cele mai multe apeluri au fost primite din judeţele Iaşi, Constanţa, Bacău, Vaslui, Galaţi, Teleorman, Ilfov şi din Bucureşti (Sector 5).

"Suntem mulţumiţi că am reuşit să intervenim pentru soluţionarea unui număr impresionant de cazuri, alături de autorităţile abilitate. Este, însă, îngrijorătoare rata de creştere a numărului de abuzuri înregistrate - vorbim de dublare de la an la an - şi nu putem scăpa din vedere cazurile care nu au ajuns la cunoştinţa noastră, dar în care dorim să ne implicăm. Avem girul beneficiarilor noştri - 74,50 la sută dintre copiii care ne-au apelat revin cu noi apeluri la noi - ceea ce înseamnă că eforturile pentru a ajunge la cât mai multe cazuri sunt mai mult decât justificate", a mai declarat Cătălina Florea.

Cele mai multe apeluri (48,72 la sută) vin din mediul rural, 38,31 la sută din urban, în celelalte cazuri apelanţii refuzând să spună de unde sunt.

Gupele de vârstă care apelează cel mai des la asistenţa şi îndrumarea oferite de consilierii Asociaţiei Telefonul Copilului sunt de 10-12 ani (32,53 la sută) şi 13-15 ani (34,31 la sută).

Asociaţia Telefonul Copilului sărbătoreşte şi zece ani de parteneriat cu Romtelecom, care pune la dispoziţie gratuit linia telefonică 116 111.

Directorul de comunicare de la Romtelecom, Cristina Popescu, a declarat că, pentru a marca acest eveniment, în Parcul Carol din Capitală vor fi amplasate siluete de copii, fiecare dintre ele având povestea unui copil care a sunat la Telefonul Copilului.

De asemenea, tot pentru a sărbători o decadă de parteneriat, la Arenele Romane s-a realizat o fotografie record cu cele mai multe zâmbete de copii, simbol al celor peste 30.000 de cazuri soluţionate de Asociaţia Telefonul Copilului împreună cu autorităţile abilitate.

Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, activă în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Organizaţia oferă informare cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor, consiliere cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor celor mici, îndrumare către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară, urmărirea modului de soluţionare a cazurilor şi monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii.

În 2010 şi 2011 organizaţia a primit trei premii la Gala Societăţii Civile.

Sursa: Gandul.info
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii