Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 300 de kilograme de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă, în Tulcea

ro

04 Dec, 2015 10:19 1611 Marime text
Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au depistat în judeţul Tulcea patru cetăţeni români care pescuiau, respectiv transportau, fără documente legale, cantitatea de 268 kilograme peşte şi deţineau plase de pescuit în lungime de 520 metri.
 
Pe 3 decembrie, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră de la Grupul de Nave Sulina i-au depistat, pe canalul Sulina, au depistat doi tineri, vârstă de 18 ani şi 19 ani, în timp ce desfăşurau activităţi de pescuit dintr-o ambarcaţiune din fibră de sticlă. Au fost descoperite şapte unelte de pescuit din fir textil în lungime de 520 metri şi cantitatea de 203 kilograme de peşte din speciile caras, plătică, crap, ştiucă şi fitofag.
 
Apoi, în aceeaşi zi, în jurul orei 12.40, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul SPF Isaccea a oprit pentru control, pe raza localităţii Niculiţel, un autoturism marca Daewoo Matiz în care se aflau doi cetăţeni români, în vârstă de 33 şi 46 de ani. A fost descoperită cantitatea de 65 kilograme de peşte din speciile caras, crap şi ştiucă.
 
Cele patru persoane, domiciliate pe raza judeţului Tulcea, nu au putut prezenta documente care să le ateste calitatea de pescari autorizaţi, declarând că nu deţin licenţă pentru ambarcaţiunea folosită la această activitate. Prin urmare, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării intreaga cantitate de peşte. În cauză se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, ,,producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor , prostovoalelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi ,,deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii