Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul trupelor DIAS Constanţa, în Sahara, la cel mai dur maraton al lumii

ro

31 Jan, 2011 06:04 3827 Marime text

15_dias.jpgPaul Dicu, antrenorul trupelor DIAS din Constanţa, va alerga sub arşiţa din Sahara la "Marathon des Sables", pe o distanţă de 250 de kilometri, timp de şase zile, relatează evenimentul zilei, ediţia on line.

La începutul lunii aprilie, în Maroc are loc un maraton cu durata şi dificultatea a şase probe de acest tip: participanţii vor străbate aproape 250 de kilometri în şase zile, având în spate rucsacuri de zece kilograme cu mâncare (plicuri cu hrană ultraconcentrată), haine, sac de dormit şi un kit de supravieţuire.

Apa o primesc raţionalizat, la punctele de hidratare de pe traseu. În perioada în care are lor evenimentul, în deşert temperatura poate ajunge la 40 de grade Celsius.

La kilometrul 30 apare "omul cu ciocanul"

Constănţeanul Paul Dicu va participa anul acesta la cea de-a 26-a ediţie a Maratonului Nisipurilor.

Este cel de-al doilea român care se încumetă la această provocare, primul fiind maratonistul Gabrile Laczko, stabilit în Elveţia.

Dicu aleargă zilnic între 10 şi 20 de kilometri, pe bandă înclinată şi pe malul mării, cu un rucsac de nisip în spate, pentru a-şi pregăti organismul să facă faţă celor 30-90 de kilometri pe zi pe care-i va face în deşert. Ştie deja că cel mai greu moment va fi după kilometrul 30, când apare "omul cu ciocanul". "Este un prag psihologic şi fizic, sunt momente în care creierul zice «Ajunge, opreşte-te!» şi fiecare celulă parcă spune «Gata!». Atunci începi să-ţi cânţi, să te înjuri, să-ţi strigi, orice ca să mergi mai departe". Pe 22 februarie 2010, bărbatul a participat la Maratonul Sahara, de 42 de kilometri, la o competiţie-manifest pentru salvarea populaţiei saharawi, un amestec de beduini şi berbei ce trăiesc de 35 de ani în pribegie, după ce teritoriile lor au fost ocupate.
Locuiesc în tabere de refugiaţi şi supravieţuiesc datorită ajutoarelor internaţionale. "Fiecare dintre noi ar trebui să trăiască măcar câteva zile cu aceşti oameni. Când îi vezi cum se spală pe tot corpul cu apă dintr-un borcan de 400 de grame, ţi-e ruşine să te mai plângi vreodată că nu ai bani pentru un telefon mobil nou", zice Dicu.
Când îl întrebi ce-l împinge spre maratoane în condiţii extreme, Dicu spune că nu a găsit încă răspunsul. Cu siguranţă, nu-l motivează banii, pentru că la un astfel de eveniment nu primeşti, ci dai.

Dicu, prietenul mascaţilor

Paul Dicu are 42 de ani şi un CV impresionant. E instructor de arte marţiale şi preşedintele Clubului de Arte Marţiale Constanţa, dispecer de pilotaj, instructor pentru trupele DIAS din Constanţa şi scafandru la Delfinariul Constanţa.


De trupele DIAS se ocupă benevol, din prietenie, iar pentru delfini face voluntariat, din dragoste. Dicu spune că e dependent de adrenalină, altfel s-ar fi făcut "cultivator de păpădii sau contabil", dar nu stă rău nici la capitolul artistic: în timpul liber scrie proză şi poezii şi cântă la chitară bas.

Sursa: http://www.evz.ro/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • FLORIN 31 Jan, 2011 12:19 As fi fost ancantat sa fi facut un stagiu de pregatire alaturi de dv. si lupatorii din FORTELE-SPECIALE DIAS-CONSTANTA.