Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antonio Guterres, favorit în cursa pentru Secretariatul General al ONU

ro

05 Oct, 2016 19:14 2186 Marime text
Fostul prim-ministru portughez Antonio Guterres rămâne favoritul clar la succesiunea sud-coreanului Ban Ki-moon în funcția de secretar general al ONU, după votul informal de astăzi în Consiliul de Securitate, în care niciunul dintre cei cinci membri permanenți nu s-a opus prin veto candidaturii sale, transmit Reuters și AFP, citând surse diplomatice.
 
Potrivit AFP, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vitali Ciurkin, le-a declarat reporterilor că Guterres este "în mod clar favorit", anunțând pentru joi un vot formal al Consiliului pentru confirmarea candidatului.
 
Miercuri, în a șasea rundă de vot, niciunul din cei cinci membri permanenți — China, Franța, Marea Britanie, Rusia și SUA—, din totalul de 15, nu și-a exprimat veto-ul față de candidatura portughezului.
 
Urmează ca Guterres să primească joi recomandarea formală a Consiliului către Adunarea Generală a celor 193 de state membre.
 
El îi va succeda actualului secretar al ONU, Ban Ki-moon, al cărui al doilea mandat se va încheia la finele lui 2016.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii