Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:27 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antena Group este condus, de azi, de Isabella Carmu și Cristian Ionescu. Cine sunt noii șefi

ro

16 May, 2016 19:14 3317 Marime text
Printr-un comunicat de presă postat, în urmă cu puțin timp, pe site-ul propriu, Antena Group anunţă o nouă structura executivă efectivă de astăzi, 16 mai 2016.
 
Astfel, Isabella Carmu, Channel Manager Antena 1, va ocupa funcţia de General Manager al companiei, în timp ce Cristian Ionescu, Channel Manager Antena Stars, va avea rolul de Deputy General Manager.
 
Cei doi executivi vor coordona întreaga activitate operaţională a televiziunilor parte a Antena Group (Antena1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV), precum şi a platformelor digitale ale companiei.
 
“Isabella şi Cristi cunosc foarte bine organizaţia, fiind doi dintre oamenii care au crescut odată cu acest business. Antena Group are un sistem de management foarte eficient. Am certitudinea că intreaga echipa ştie foarte bine ceea ce are de făcut pentru a oferi publicului şi partenerilor cele mai bune rezultate.  În ceea ce mă priveşte, îmi susţin cu toată convingerea colegii şi mă voi concentra pe recursul cazului din instanţa, pentru a-mi demonstra nevinovăţia”, a declarat Sorin Alexandrescu.
 
Isabella Carmu este de aproape 19 ani în grupul Intact, începându-şi cariera în cadrul departamentului de Programe al Antenei 1.  A fost numeroşi ani director de achiziţii, iar din 2012 ocupă funcţia de Channel Manager Antena1.
 
Cristian Ionescu are, la rândul sau, un parcurs îndelugat în Grup, de peste 20 de ani. A debutat în zona de print, alegând apoi Ştirile TV şi evoluând de la rolul de reporter, şef secţie, editor, producător general până la cel de  redactor şef al Observatorului.   În 2004, a devenit managerul reţelei teritoriale a grupului,  iar din 2008 coordonează echipa care realizează emisiunile “Acces Direct “ şi “Un show păcătos” de la Antena1. În 2013,  a relansat postul Antena Stars şi a impus pe piaţă una dintre cele mai urmărite platforme online dedicate lumii celebrităţilor – spynews.ro.

Antena Group cuprinde televiziunile Antena 1, Antena Stars, Happy Channel şi ZU TV, precum şi operaţiuni digitale. La nivel naţional, 9.684.000 de telespectatori au urmărit, în medie, timp de cel puţin un minut, programele acestor televiziuni, pe parcursul întregii zile, în primul trimestru 2016, în timp ce portofoliul Digital Antena Group a avut, în luna aprilie,  peste 50 de milioane de afişări şi 9 milioane de unici.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii