Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI nu a depus recurs împotriva admiterii contestației lui Iohannis de către Curtea de Apel Alba Iulia

ro

04 Aug, 2015 12:53 893 Marime text
 
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia nu a înregistrat până astăzi niciun recurs formulat de Agenția Națională de Integritate (ANI) împotriva sentinței pronunțate de instanța din Alba prin care a fost admisă, în iunie, contestația formulată de Klaus Iohannis, fiind dispusă anularea unui raport de evaluare întocmit de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către fostul primar al Sibiului, informează Agerpres.

„Până la această dată (4 august — n.r.) nu a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia un recurs formulat de ANI împotriva acestei sentințe”, a declarat purtătorul de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean, conform Agerpres.

Soluția CA Alba Iulia în acest dosar, pronunțată în 10 iunie, nu era definitivă, putând fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, competența de soluționare a recursului revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

CA Alba Iulia a comunicat ANI, prin poștă, decizia luată în acest dosar, în data de 9 iulie, după motivarea sentinței, a menționat Cosmin Muntean.

Practic, instanța din Alba Iulia a admis în 10 iunie în parte contestația formulată de reclamantul Klaus Iohannis în contradictoriu cu ANI și în consecință a dispus anularea punctelor 1 și 2 din raportul de evaluare nr. 35687/G/II/08.08.2013 întocmit de ANI sub aspectul conflictului de interese în materie administrativă. CA Alba Iulia a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă cu privire la punctul 3 al aceluiași raport de evaluare, care dispunea sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, a menționat Cosmin Muntean.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: voceatransilvaniei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii