Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajaţii de la Feral S.R.L. protestează în faţa Prefecturii din Tulcea

ro

04 Jul, 2011 19:10 918 Marime text

Aproximativ 200 de angajaţi ai singurului combinat de feroaliaje din România, Feral SRL din Tulcea, au demarat astăzi protestele în faţa Prefecturii, fiind nemulţumiţi că managerii unităţii sunt obligaţi să închidă combinatul după creşterea cu 30% a preţului energiei electrice. Sindicaliştii au avut pancarde cu sloganuri precum 'Vrem locuri de muncă în judeţ!', 'Tulcea nu mai vrea şomeri', iar liderii sindicatului s-au întîlnit cu prefectul judeţului, Vasile Gudu, care le-a promis că-i va sprijini pentru a avea o întrevedere cu ministrul Economiei, Ion Ariton. 'Combinatul are nevoie de energie la un preţ acceptabil pentru a funcţiona, iar domnul prefect a început demersurile pentru ca mâine (n.r. marţi) să avem o întâlnire cu ministrul Ariton', a declarat pentru Agerpres liderul sindicaliştilor, Cornel Blaja. El a mai spus că în situaţia în care combinatul Feral SRL va avea acces la preţuri rezonabile la energie electrică protestele sindicaliştilor vor înceta. Potrivit acestuia, sindicatul din combinatul Feral SRL a obţinut autorizaţie pentru a picheta sediul Prefecturii judeţului Tulcea până la finele acestei luni. Vinerea trecută, 29 de angajaţi au primit preavize din partea conducerii combinatului, după ce cele patru cuptoare electrice au fost închise pe 30 iunie. Combinatul din Tulcea, cel de-al treilea mare potenţial consumator de energie electrică din ţară, după Alro Slatina şi Mittal Galaţi, a început să funcţioneze în 1976, fiind unicul producător de feroaliaje din siderurgia naţională care comercializează feroaliaje de siliciu, mangan, crom, siliciu metalic şi feroaliaje speciale. La 19 martie 2002, pachetul majoritar de acţiuni al unităţii a fost achiziţionat de Feral LTD Jeresy, investitori ucraineni, societatea devenind SC Feral SRL Tulcea. Produsele obţinute în România sunt exportate în Asia, Europa, America de Nord.

În prezent, combinatul numără circa 500 de angajaţi, în timp ce înainte de 1989 numărul salariaţilor era de aproximativ 2.300.

Sursa: www.agerpres.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii