Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANAF suspendă inspecţiile fiscale la societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi

ro

23 Dec, 2014 10:13 1571 Marime text
Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că, începând cu data de 23 decembrie, până la clarificarea aspectelor de natură fiscală privind modul de impozitare al diurnelor acordate şoferilor, va suspenda inspecţiile fiscale la societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi.
 
Într-un comunicat remis astăzi redacţiei, ANAF anunţă că, în cursul anului 2014, organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demarat verificări pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, care se manifestă în domeniul muncii nedeclarate şi subdeclarate, în cadrul unui proiect pilot vizând creşterea conformării fiscale în domeniul impozitului pe salarii şi contribuţiilor sociale.

„În cadrul proiectului pilot au fost iniţiate inspecţii fiscale şi la societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi, urmare cărora a rezultat necesitatea clarificării tratamentului fiscal al diurnei acordate şoferilor care desfăşoară astfel de activităţi.”, se mai arată în comunicatul de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 23 Dec, 2014 11:16 "Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că, începând cu data de 23 decembrie, până la clarificarea aspectelor de natură fiscală privind modul de impozitare al diurnelor acordate şoferilor." CE ANUNŢĂ ?!??!!?!??!?!?!?!? Loredana ?!?! N-ai spus ce era important !