Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANAF controlează zece persoane cu venituri mari

ro

29 Aug, 2014 23:03 2068 Marime text
10 persoane cu averi mari, în cazul cărora existau discrepanţe de milioane de euro între valoarea averii şi valoarea rezultată din impozitele plătite, vor fi inspectate de ANAF, relatează Mediafax.

Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu a declarat că pe eşantionul precedent, verificat în 2013 -2014, veniturile declarate au crescut substanţial, chiar dacă ANAF nu a început inspecţii fiscale, iar această situaţie demonstrează că scopul programului a fost atins, de creştere a gradului de conformare voluntară.

Diaconu a anunţat că până la finele anului vor fi selectate 200 de persoane dintr-un număr de 400 de propuneri pentru înfiinţarea serviciilor regionale de verificări fiscale. Cei selectaţi vor urma cursuri de pregătire profesională specifică şi îşi vor începe activitatea de la 1 ianuarie 2015.

Serviciile regionale se vor subordona doar administrativ direcţiilor regionale ale Finanţelor Publice, dar vor avea prin regulamentul de organizare şi funcţionare un grad de autonomie sporit, urmând să fie în directa coordonare metodologică a Direcţiei de Verficări Fiscale din cadrul ANAF central.

El a precizat că verificările asupra persoanelor fizice rezultate din eşantionare vor fi efectuate de către inspectori din cadrul serviciilor de verificări fiscale din afara judeţului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii