Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ana Maria Topoliceanu, discuţie cu Tudor Breazu despre Udrea

ro

01 Mar, 2015 12:40 2282 Marime text
Ana Maria Topoliceanu a fost înregistrată de celebrul, de acum Cici Breazu, când făcea presiuni asupra acestuia pentru a face declaraţii împotriva Elenei Udrea. Ei au comunicat prin computer, video, iar Tudor Breazu a pastrat înregistrarea şi le-a dat-o procurorilor. După vizionare, anchetatorii au chemat-o pe Maria Topoliceanu la audieri iar aceasta a început să toarne tot despre Gala Bute. Au apărut însă şi detalii picante în înregistrări, informează România TV.

Denunţurile făcute de Topoliceanu si Breazu impotriva Elenei Udrea vizau în special operaţiunile financiare. „Primea mita acasă. Banii erau ascunşi în pungi sau genţi", au anunţat cei doi la DNA, dar există şi alte discuţii mai puţin oficiale care s-au scurs din interceptările DNA.

Înregistrarea video a DNA:

Ana Maria Topoliceanu: „Dacă îţi zic să zici de ea, să zici! Încerc cât pot să nu ne aresteze. Le-am zis că suntem certaţi. Dacă îmi susţii varianta, e mai credibil."
Tudor Breazu a incuviinţat pozitiv prin înclinarea capului.
Ana Maria Topoliceanu: „M-a întrebat dacă sunteţi amanţi"
Amandoi au zâmbit ironic.
Ana Maria Topoliceanu: „Tu trebuie sa fii cel folosit! Cred că au nevoie de noi să le spunem lucruri. Zici doar de banii de la Lungu. Încerc să scăpăm, spunându-le nişte lucruri. Nu vreau la puşcărie nici pentru mine, nici pentru tine."

Într-o nouă postare pe contul de Facebook al Elenei Udrea, semnată de „echipa de comunicare", se spune că „se creează în mod fals ideea că banii destinaţi cumpărării de publicitate de către MDRT la «Gala Bute» ar fi fost deturnaţi către Elena Udrea“.

„Nimic mai neadevărat. Acuzaţiile de luare de mită la adresa fostului ministru nu au nicio legătură cu organizarea evenimentului sportiv, ele fiind doar «anexate» la dosar", continuă textul menţionat.


Sursa: România TV
Sursa foto: România TV



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii