Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambulanta intra in greva incepand din 31 mai

ro

28 May, 2010 13:38 937 Marime text

Peste 10.000 de angajaţi ai serviciilor de ambulanţă din România vor intra în grevă pe perioadă nedeterminată începând din 31 mai. În zilele de protest va fi asigurată asistenţa medicală de urgenţă şi vor fi organizate mitinguri, informează reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa".

Potrivit reprezentanţilor Federaţiei, protestul naţional pe perioadă nedeterminată se va desfăşura după un plan bine stabilit, care a fost comunicat tuturor organizaţiilor sindicale din serviciile publice de ambulanţă şi Ministerului Sănătăţii.

Peste 10.000 de angajaţi din serviciile de ambulanţă şi-au exprimat dorinţa prin semnătură împotriva măsurilor de austeritate propuse şi susţinute de Guvernul României în acordul cu FMI.

Printre acţiunile la care vor participa angajaţii serviciilor de ambulanţă se numără purtarea de banderole albe, adunări în spaţii publice, dialog cu membrii de sindicat şi pichetări. Până vineri Ministerul Sănătăţii va fi informat în scris despre declanşarea protestului.

Pe 31 mai în staţiile centrale ale tuturor serviciilor de ambulanţă va fi organizat un miting, începând cu ora 10.00, care va fi deschis cu funcţionarea timp de trei minute a sirenelor ambulanţelor, iar sistemele luminoase vor funcţiona pe toată perioada de desfăşurarea protestului.

Vor fi suspendate activităţile de eliberări de certificare de deces, externări şi transporturi sanitare neasistate. Printre activităţile care vor fi efectuate integral se numără dispecerizarea, asistenţa medicală de urgenţă şi asistarea la activităţi sportive.

Începând cu 1 iunie angajaţii de la ambulanţă vor organiza mitinguri la nivel judeţean, în faţa sediilor prefecturilor, în câte zece oraşe pe zi. Pe toate ambulanţele vor fi afişate afişe pe care va scrie "protest naţional", mai spun reprezentanţii federaţiei.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii