De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:14 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alte nereguli în Argeș. De data asta în unități de servire a mesei pentru elevi și preșcolari

ro

22 Mar, 2016 23:18 393 Marime text
 
O mulţime de nereguli au fost constatate în urma controalelor efectuate în ultimele săptămâni la unitățile de servire a mesei pentru elevi și preșcolari din Argeș, fiind aplicate zeci de amenzi și avertismente, iar în două cazuri activitatea fiind suspendată. Anunţul a fost făcut de prefectul de Argeş, Cristian Soare.
 
Acțiunile de control, la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP), Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) și ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), au fost dispuse după ce zeci de elevi de la programul after-school al Școlii "I.L. Caragiale" din Pitești au fost internați cu probleme digestive provocate de alimentele consumate la cantina care deservea unitatea de învățământ.
 

"Au verificat școli, cantine, grădinițe, licee, firme de catering și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, amenzile totalizând 65.000 de lei, precum și 33 de sancțiuni cu avertisment. În două cazuri, la Școala 'I.L. Caragiale' din Pitești și Unitatea de Îngrijire Copii din Câmpulung Muscel, a fost suspendată activitatea", a declarat prefectul, citat de Agerpres.

 
De asemenea, la cantina Direcției Județene de Tineret și Sport (DJTS) de la Școala Ion Minulescu din Pitești au fost găsite produse din carne cu termenul de valabilitate expirat, care au fost retrase de la consum.
 
Alte nereguli constatate se referă la lipsa triajului personalului, servirea mesei în sălile de clasă, autorizații sanitare de funcționare incomplete, lipsa personalului calificat sau lipsa avizelor pentru meniul servit elevilor.
 
Peste 40 de copii care prezentau simptome de toxiinfecție alimentară, toți elevi ai Școlii 'I.L. Caragiale", înscriși într-un program de tip after-school, s-au prezentat la începutul lunii martie la unitățile medicale din Pitești după ce au mâncat la cantina care deservește unitatea de învățământ, la o parte dintre pacienți fiind confirmată prezența adenovirusului.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii