De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:30 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

"Alo, bună ziua, este cumva Pământul?", ”Nu, ați greșit numărul!”

ro

25 Dec, 2015 17:13 441 Marime text
Astronautul britanic Tim Peake, aflat în prezent la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) i-a cerut scuze astăzi unei femei. Potrivit AFP, el a sunat-o din greșeală din spațiu pe femeie și a întrebat-o: "Alo, bună ziua, este cumva Pământul?".
 
Tim a povestit pe Twitter păţania: "Vreau să-mi cer scuze față de doamna pe care am sunat-o din greșeală și am întrebat-o: "Alo Pământul?". "Nu, ați greșit numărul!", mi-a răspuns femeia. Nu a fost vorba de o farsă, pur și simplu am greșit numărul"
 
Nu este prima oară când "Major Tim", care s-a alăturat echipajului ISS la 15 decembrie pentru o misiune de șase luni, greșește numărul încercând să-i sune pe părinții săi, Nigel și Angela.
 
Tim Peake, 43 de ani, este urmărit cu atenție de mass-media britanică care informează despre orice gest al său în spațiu. Este vorba de primul britanic care se alătură misiunii de la bordul ISS și al doilea astronaut care zboară în spațiu, după Helen Sharman, în 1991.
 
El a decolat, potrivit agerpres.ro, la 15 decembrie de pe cosmodromul Baikonur, din Kazakhstan, împreună cu americanul Tim Kopra și comandantul de bord, rusul Iuri Malencenko. Cei trei astronauți au fost nevoiți să execute o operațiune de amarare manuală la ISS, din cauza unei probleme tehnice.


sursa foto: bbc.co.uk

Ti-a placut articolul?

Comentarii