Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:01 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alina Gorghiu îi somează pe parlamentarii PSD şi pe Victor Ponta

ro

04 Apr, 2015 15:28 771 Marime text
Copreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, i-a „somat", sâmbătă, de la Oradea, pe premier, dar și pe parlamentarii PSD , „să spună public" că nu vor legea votului prin corespondență, amintind, în context, de proiectul de lege inițiat în acest sens de PNL, informează Agerpres.
 
"L-am lăsat la dispoziția tuturor grupurilor parlamentare. Doar că, din păcate, Ponta, în continuare, este ostil electoratului care nu l-a votat. Aceste rațiuni, care țin de ordin personal, mă conduc către o singură concluzie, anume că Ponta nu oferă nimic decât dacă primește voturi. Îl somez pe premier și pe cei din PSD care sunt în parlament să spună public că nu vor această lege. E mai bine să își asume răspunderea încălcării Constituției în continuare", a precizat Gorghiu, potrivit sursei citate.

Deputata liberală a susținut că PSD "nu dorește această lege".

Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au efectuat vineri și sâmbătă o vizită de lucru în Bihor.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii