Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile la Consiliul Judeţean al Elevilor, amânate din lipsă de cvorum

ro

06 Apr, 2015 15:23 1811 Marime text
Joi, 2 aprilie 2015, la Palatul Copiilor Constanţa a fost convocată Adunarea Generală Extraordinară a Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa. Evenimentul a avut loc ca urmare a deciziei nr. 28/31.03.2015 venită din partea preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor, Onița Horia-Șerban.
 
Punctul principal al ordinii de zi a fost alegerea unui nou preşedinte al acestui organism în condiţiile în care, preşedintele ales în luna noiembrie 2014, Călin Ştefanopol, elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa a demisionat în data de 24.03.2015.
 
Comisia a validat dosarele a cinci candidaţi Apetroaei Miruna-Maria (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”), Burghelia Eduard Andrei (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”), Cozariuc Alexandru Petrică (Liceul Teoretic „George Emil Palade”), Nadoleanu Vlad (Colegiul Tehnic Energetic) şi Enache Laurențiu (Liceul Teoretic „Decebal”). 
 
Însă la momentul începerii propriu-zise a Adunării Generale s-a constatat că nu este îndeplinit cvorumul, conform Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Național al Elevilor. În acest sens, cu acceptul preşedintelui CNE, s-a decis ca în data de 20 aprilie 2015 să fie convocată o nouă Adunare Generală pentru finalizarea alegerilor. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii