Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:53 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alegeri în Republica Moldova Cinci partide au acces în Parlamentul de la Chişinău

ro

01 Dec, 2014 15:13 2006 Marime text
Potrivit datelor oficiale furnizate astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC, ) cinci formațiuni politice au acces în Parlamentul Republicii Moldova în urma alegerilor de ieri.
 
Astfel, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Democrat din Moldova (PDM) și Partidul Liberal (PL) au depășit pragul electoral de 6%, urmând să aibă reprezentare în noul legislativ de la Chișinău, relatează Agerpres.
 
În urma centralizării a 89,19% din voturile exprimate, CEC a anunțat că pe prima poziție în opțiunile electoratului s-a aflat PSRM, condus de Igor Dodon, cu 21,34% din voturi. Pe poziția a doua s-a situat PLDM, al fostului premier Vlad Filat, iar pe trei partidul lui Vladimir Voronin, PCRM, cu 17,95% din voturi.
 
Celelalte două partide care vor avea acces în Parlament sunt PDM, condus de Marian Lupu, care a obținut 15,78% din voturi, și Partidul Liberal, în fruntea căruia se află Mihai Ghimpu, cu 9,36%.
 
Repartizarea provizorie a celor 101 mandate de deputați, potrivit CEC, arată după cum urmează: PSRM — 25 de mandate, PLDM — 24, PCRM — 21, PRM — 19 și PL — 12. În aceste condiții, partidele proeuropene au obținut o majoritate în Parlament, beneficiind de 55 de mandate.
 
Acest rezultat le permite formarea unui nou guvern, care se realizează cu 50% + 1 din voturi, însă nu și desemnarea unui nou președinte, care se face cu 60% + 1 dintre voturile parlamentarilor. Prezența la vot la alegerile parlamentare de duminică a fost de 55,86%.

Ti-a placut articolul?

Comentarii