Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:58 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ajutoare de urgență pentru 70 de familii afectate de calamități naturale ori probleme grave de sănătate. Printre beneficiari sunt și persoane din Constanța

ro

22 Nov, 2017 18:24 256 Marime text
Guvernul va acorda ajutoare de urgență în sumă totală de 250.800 de lei pentru sprijinirea a 70 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială, informează un comunicat al Guvernului României. 
 
Hotărârea aprobată în ședința de astăzi prevede că ajutoarele de urgență vor fi acordate astfel:
 
* 87.300 de lei pentru un număr de 18 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Botoșani, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea și Vrancea;
 
* 3.500 de lei unei familii din județul Neamț, aflată în situație de necesitate cauzată de fenomene hidrometeorologice periculoase (precipitații abundente, furtună), care au distrus în totalitate acoperișul locuinței, iar precipitațiile abundente s-au infiltrat în locuință;
 
* 160.000 de lei unui număr de 51 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din județele: Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Gorj, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman și Vrancea.
 
Sumele acordate individual ca ajutoare sunt cuprinse între 800 de lei și 6.000 de lei.
 
Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.
 
Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii